Unul din cele mai vizibile semne că trăim într-o lume întoarsă pe dos este aplicarea practică a conceptului de solidaritate.

Deși acest principiu ar trebui să însemne că cei mai bogați îi ajută pe cei mai săraci, în realitate lucrurile stau exact invers.

Voi da doar câteva exemple.

1.

Metroul din București se află în subordinea Ministerului Transporturilor, și nu în subordinea Primăriei Capitalei. Aceasta înseamnă că toată țara subvenționează transportul public al locuitorilor din București – Ilfov.

Asta în ciuda faptului că zona București – Ilfov produce 30% din produsul intern brut al României și, în plus, aici sunt și cele mai mari salarii din România.

Astfel, în loc să subvenționeze transportul public din cele mai sărace zone ale României, guvernul continuă să subvenționeze necuvenit transportul public al celor mai bogați români din cea mai bogată zonă a României.

Acesta este și unul din motivele pentru care mi se par ilare anumite manifestări bucureștene ale fiorului democrației, când aceiași profită de călătoriile cu metroul plătite parțial din pensia maică-mii.

Chiar așa, ce îi împiedică pe bucureșteni să facă o demonstrație de zeci, sute de mii de oameni prin care să ceară repararea acestei nedreptăți ?! Glumeam …

2.

Ajutoarele de stat plătite din fondurile naționale ajung în marea lor majoritate la firmele mari, din care cele mai multe sunt corporații multinaționale.

Nu doar că este contraintuitiv, dar și contraproductiv.

Întreprinderile mici și mijlocii reprezintă, așa cum arată fostul meu profesor dl Ovidiu Nicolescu, 99% din totalul firmelor și peste 65% din totalul locurilor de muncă.

În practică, statul încasează cele mai multe taxe și are cele mai multe beneficii de pe urma IMM-urilor, și nicidecum de pe urma firmelor mari. Totuși, IMM-urile sunt desconsiderate de guvern în deciziile de alocare ale acestor fonduri naționale.

În lipsa unor argumente de ordin economic sau fiscal, este clar că deciziile guvernului au la bază alte raționamente subiective, care nu fac subiectul acestui articol, dar ar trebui să constituie preocuparea unor instituții ale statului român.

3.

Subvențiile pentru achiziția mașinilor electrice s-au ridicat la un moment dat chiar la 10.000 de euro, în 2022.

Cum prețul mașinilor electrice este mult mai ridicat comparativ cu modelele similare cu motor termic, aceasta înseamnă că doar cei cu o situație financiară mai bună își permiteau aceste mașini electrice.

Desigur că această subvenție este plătită din taxele colectate de la noi toți ceilalți. În condițiile în care sunt în continuare pensionari care au o pensie de maxim 400 de euro pe lună, astfel de subvenții nu sunt doar indecente, ci sunt de-a dreptul jignitoare față de marea masă a celor care abia supraviețuiesc de la o lună la alta.

4.

În ultima decadă au fost multiple programe de subvenții pentru achiziția panourilor solare.

Din nou, cei care au beneficiat în proporție covârșitoare de pe urma acestora sunt cei care dețin o casă individuală, deci cei cu o situație patrimonială relativ mai bună.

Efectul și mai pervers al unei astfel de masuri este că subvenția plătită din banii celor mai săraci va aduce beneficii celor mai bogați nu doar la achiziție, dar și de-a lungul duratei de viață a unei astfel de instalații.

5.

Ultimul exemplu asupra căruia mă opresc este cel al subvențiilor pentru agricultura biologică. Asta fiindcă subvenția pe care o primesc fermierii care practică agricultura ecologică se va reflecta într-o anumită reducere a prețului alimentelor bio (sau, altfel spus, în lipsa unei astfel de subvenții, prețurile produselor bio vor fi mai mari, fiindcă fermierii nu vor mai avea aceasta sursă de venit suplimentară).

Iar cei care vor profita de pe urma acestor reduceri sunt, din nou, cei cu veniturile mai mari, pentru că doar ei își permit să plătească prețul semnificativ mai mare (nu de puține ori dublu) al alimentelor bio comparativ cu cele convenționale.

Epilog

Sumarizând cele de mai sus, nu pot să nu mă întreb: cine sunt de fapt asistații sociali ?!