Unul din punctele cheie ale programului meu este reducerea semnificativă a numărului de legi și alte acte normative.

Trăim într-o societate în care volumul de legi noi care se votează în fiecare an este imens, în timp ce foarte puține din legile vechi dispar.

Ca o acumulare de calcar pe țevile din baie, care se accentuează cu fiecare zi ce trece, până într-o zi în care apa abia mai picură. Iar apa este chiar viața noastră.

Sursele pentru această problemă sunt multiple: legislația națională, județeană sau locală, legislația UE, tratatele internaționale, etc.

În documentarea pentru unul din articolele mele anterioare intitulat “Epoca capacului” (sic !), am găsit următorul text în secțiunea de motivare a Directivei (EU) 2019/904:

“În conformitate cu Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării din 10 decembrie 1982 (UNCLOS), cu Convenția privind prevenirea poluării marine prin deversare de deșeuri și alte materiale din 29 decembrie 1972 („Convenția de la Londra”) și cu Protocolul său din 1996 („Protocolul de la Londra”), cu Anexa V la Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave 1973 (MARPOL), astfel cum a fost modificată prin protocolul la aceasta din 1978, și cu Convenția de la Basel privind controlul transporturilor transfrontaliere de deșeuri periculoase și al eliminării acestora din 22 martie 1989 și cu legislația Uniunii privind deșeurile, și anume Directiva 2008/98/CE și Directiva 2000/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 7 ), statele membre au obligația să asigure o gestionare rațională a deșeurilor din punct de vedere ecologic pentru prevenirea și reducerea deșeurilor marine provenite atât din surse maritime, cât și din surse terestre. În conformitate cu legislația Uniunii privind apa, și anume Directiva 2000/60/CE ( 8 ) și Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 9 ), statele membre au obligația, de asemenea, să abordeze problema deșeurilor marine atunci când aceasta subminează atingerea stării ecologice bune a apelor lor marine, inclusiv că o contribuție la obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 14 al ONU. ”

Încercăm să trecem peste faptul că paragraful este foarte lung și greu de citit și înțeles pentru orice cetățean.

Însă două aspecte mi-au atras și mai mult atenția: anul în care au fost votate acele acte normative, precum și sursa lor.

Astfel, avem următoarele surse de legislație de care 99,99% din oameni (inclusiv eu) nu au auzit vreodată: UNCLOS, Convenția de la Londra, MARPOL, Convenția de la Basel…

Totodată, avem în continuare acte în vigoare din 1972, 1973, 1978, 1982, 1996, etc. Ceea ce ar fi lăudabil, dacă între timp nu ar mai fi apărut alte zeci de mii de legi care ni se aplică.

Potrivit unor autori, în 2022 au fost publicate peste 8.000 de acte normative în România, ajungându-se la un total de peste 85.000 de acte în vigoare sau neabrogate la noi în țară.

La acestea se adaugă peste 2.000 de acte adoptate de UE în fiecare an.

Și toate aceste legi ni se aplică nouă.

În teorie ar trebui să participăm la consultarea publică înainte de votarea acestora și să ne exprimăm punctul de vedere.

La o sumă de 10.000 de acte în fiecare an la nivel central (Romania + UE), fără a lua în considerare hotărâri de consilii județe sau locale, etc. asta ar însemna să ne informăm despre cel puțin 30 de acte normative în fiecare zi.

Chiar și dacă ar fi doar 3 acte pe zi (adică de 10 ori mai puțin), tot ar fi prea mult pentru cetățeni. După o muncă de 8-10 ore pe zi, cine are timp seara să se documenteze și apoi să contribuie la procesul legislativ ?!

În ziua de azi, câți dintre noi au timpul, energia și capacitatea să facă ce face dna avocat Elena Radu, care semnalizează tot felul de inițiative legislative de sorginte totalitară. Iar ea se concentrează doar asupra unei mici părți din toate actele care se votează în fiecare zi.

Este clar că trebuie să încetinim semnficativ ritmul în care sunt introduse noi acte normative.

Aceasta înseamnă o reducere semnificativă a rolului statului, care trebuie să se concentreze doar pe aspectele fundamentale de asigurare a serviciilor publice, a siguranței și a justiției.

Statul trebuie să înceteze să ne infantilizeze, legiferând chiar și cele mai mărunte aspecte ale vieții.

Aceasta înseamnă că și rolul parlamentarului trebuie schimbat spre a constitui portavocea cetățeanului, și nu doar un simplu angrenaj într-o mașinărie de vot, așa cum este acum.

Circula o știre că toți bebelușii români se nasc deja cu o datorie de 10.000 de euro pe care statul a făcut-o în numele lor.

Însă eu cred că nu acesta este motivul pentru care bebelușii plâng la naștere 🙂 Eu cred că ei își dau seama că din prima clipă îi așteaptă câteva vagoane de legi de citit și respectat și apoi alte câteva trenuri pe tot parcursul vieții.