Inundațiile de săptămâna trecută din județul nostru ne arată, încă o dată, performanța incredibilă a celor care ne conduc de 35 de ani, care reușesc să îndeplinească cu brio în același timp toate cele 3 roluri de călăi, ciocli și bocitoare.

Tot ei te omoară, te cară la groapă și au grijă să fie fotografiați în timp ce iți plâng de milă în cizme noi de cauciuc.

Încă de mici, multora dintre noi ni se insuflă o atitudine temătoare, care ne urmărește apoi toată viața.

Frica de a greși. Frica de eșec. Frica de a încerca. Frica de gura lumii.

A sosit momentul să nu mai hrănim fricile.

Știți abțibildul acela lipit la spatele unor mașini cu inscripția “Merg încet, că am o oală plină cu ciorbă în portbagaj” ?

Nu ?! Nici eu, fiindcă nu există.

La fel cum nici principiile USR nu există în realitate.

Trăim într-o societate în care volumul de legi noi care se votează în fiecare an este imens, în timp ce foarte puține din legile vechi dispar.

Ca o acumulare de calcar pe țevile din baie, care se accentuează cu fiecare zi ce trece, până într-o zi în care apa abia mai picură. Iar apa este chiar viața noastră.

Sursele pentru această problemă sunt multiple: legislația națională, județeană sau locală, legislația UE, tratatele internaționale, etc.

Doar 1 din 3 gălățeni merge la vot, în timp ce ceilalți 2 prefera să nu-se exprime nicio preferință electorală.

Și cred că am găsit explicația: este riscant să mergi la vot.

Riști să vezi că votul tău face diferența.

Eu am încredere că alegătorii au înțeles că am ajuns la capăt de drum cu PSD + PNL.

Că de aici se cască prăpastia aia mare.

Este suficient să ne uităm la echipele de conducere ale PSD + PNL de azi și să le comparăm cu cele de acum câteva mandate.