De circa un deceniu a devenit din ce în ce mai evident că suntem conduși de oameni ce au comportament de parior compulsiv.

Oameni care aruncă banii publici în mize fără șanse de succes. Și după fiecare eșec, mizează și mai mult la următorul pariu, și tot așa.

Și la fel ca la majoritatea pariorilor compulsivi, acest flagel înflorește pe fondul lipsei unei minime educații. Având orizontul intelectual al unui jucător la păcănele, întotdeauna blamează pe alții pentru pagubele produse.

Ce îi face și mai periculoși este faptul că ei pariază cu banii noștri, și nu cu banii lor. Sau poate ei chiar cred că banii noștri sunt ai lor, pentru că de multe ori se comportă ca și cum chiar așa ar fi.

Iar ultimii 5 ani au trecut ca și cum oamenii ăștia ar trăi într-un cazinou deschis non-stop. Toată lumea știe că doar casa câștigă la cazinou, doar ei sunt convinși că vor da lovitura.

Asemeni pariorilor dependenți, care întâi amanetează ceasul, apoi bijuteriile, apoi mașina, iar, în cele din urma, chiar casa familiei, politicienii au continuat să se împrumute din ce în ce mai mult și la costuri din ce în ce mai mari.

Până acum au mizat cu bunăstarea noastră. Așa cum chiar ei recunosc, iau de la sănătate, de la pensii, de la educație, de oriunde pot ciupi câte ceva. La fel ca un tată dependent care ia alocația copilului ca să se întoarcă la casa de pariuri să mai pună un bilet.

În tot acest proces, ne-au amanetat nu doar prezentul, ci și viitorul.

Iar acum au ajuns la ultima mână la masa de poker. Și toate cărțile pe care le au sunt nule, așa cum sunt și ei.

Dar nu se pot întoarce către popor să admită că au pierdut totul, că au aruncat sute de miliarde cu singurul scop de a rămâne la putere.

Sunt forțați să joace această ultimă mână la cacealma, sperând că privirile lor încruntate vor fi suficiente pentru a speria oponenții în a ceda jocul.

Nu vor reuși, fiindcă oponenții au mirosit din prima bluful. Oponenții cu care au de-a face acum nu se sperie, oricât de stufoase și de împreunate ar fi sprâncenele ce încearcă să-i impresioneze.

Și, înainte să-și arate cărțile și să se recunoască învinși în această cacealma, vor mai plusa încă o dată: nemaiavând altceva de valoare, vor miza, la propriu, viața copiilor și nepoților noștri, păcălindu-ne să acceptăm să-i trimitem la moarte sigură pe front.

Nu este nimic nobil în a muri pentru niște psihopați.

Iar dacă eu nu pot să o spun mai clar de atât, îl las pe maestrul Puya să mă ajute:

“Când vine al 3-lea război mondial
O să mă găsească la bar
Să meargă în linia întăi
Orice copil de politician
Și mă-sa și tac-su și tot neamul lor
Eu de la viață îmi doresc să nu mor!”