1.1 Statul trebuie să-și reducă drastic activitatea normativă și să se concentreze pe rolul de arbitru imparțial al relațiilor din societate. Aceasta înseamnă reducerea semnificativă a numărului de legi și alte acte normative.

1.2  Statul trebuie să înceteze să impună oamenilor în cele mai mici detalii ce să facă și ce să nu facă. Acțiunea statului trebuie să se bazeze pe premisa că nu există drepturi colective, ci doar drepturi individuale. Binele comun, la fel ca și dușmanul comun, nu sunt altceva decât principalele 2 discursuri pentru limitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

1.3 Rolul statului trebuie să fie primordial acela de a asigura utilitățile și serviciile publice necesare unui trai decent, în care fiecare să trăiască așa cum consideră potrivit, în limita bunei conviețuiri în societate. 

1.4 Statul trebuie să iasă din mentalitatea și comunicarea de criză, precum și să înceteze legiferarea de urgență, prin eliminarea OUG-urilor. Trăim în cea mai bună perioadă a umanității din punct de vedere al dezvoltării și tehnologiei, și, ca urmare, a condițiilor de trai. Ca atare, statul trebuie să adopte o comunicare obiectivă și factuală, ca opus al celei pe bază pe înfricoșare, sau pe insuflarea unor sentimente de rușine și vinovăție.

1.5 Orice politică publică trebuie să aibă în prim-plan omul, desigur fără a produce efective negative gratuite asupra mediului, florei și faunei. Însă politici care pun în prim plan mediul natural ca abordare unilaterală și, ca rezultat, aduc atingere menținerii sau creșterii standardului de viață al oamenilor trebuie recunoscute ca fiind inacceptabile și, pe cale de consecință, trebuie respinse cu toată convingerea.

1.6 Politica publică nu poate avea ca obiectiv atingerea unei ținte zero, ci întotdeauna trebuie realizat un echilibru între obiectivele urmărite și mijloacele investite. Spre exemplu, politici cum ar fi zero decese în accidente auto sunt utopice și reprezintă o utilizare greșită a fondurilor publice. Orice țintă zero ține mai degrabă de o dogmă lipsită de fundament, decât de o politică publică responsabilă.

1.7 Politica publică nu poate fi captivă “pseudo-științei” care acaparează de câteva decenii întreaga scenă publică, în domenii dintre cele mai diverse și mai atotcuprinzătoare, cum ar fi politicile medicale, politicile de mediu, politicile energetice, politicile de mobilitate, etc. 

1.8 Respingerea oricăror tentative de transformare a României într-un stat de supraveghere în masă pe bază de mijloace informatice, cum ar fi, spre exemplu, rețelele de camere de supraveghere, monitorizarea mesageriilor electronice, monitorizarea activității pe internet, etc. 

1.9 Statul trebuie să iasă din mentalitatea de sancționare și pedepsire ca abordare predilectă pentru erori făcute fără rea-credință în aplicarea reglementărilor privind activitățile economice. Abordarea corectă este cea de informare, educare, sprijin și consiliere, prin care statul devine un adevărat partener al întreprinzătorilor.

1.10 Aplicarea prezumției de nevinovăție și în cazul oricăror sancțiuni financiare sau amenzi: acestea nu trebuie plătite până la epuizarea oricăror căi legale de contestare.