Ați observat că de cele mai multe ori când planeta mai moare câte un pic este din cauza obiceiurilor noastre alimentare?

Nu trece o zi în care să nu ni se insufle sentimentul de rușinare și vinovăție că planeta a mai vărsat o lacrimă, cu fiecare îmbucătură pe care am luat-o.

Eu am ajuns să mănânc doar noaptea, când planeta doarme, să nu mă simtă când deschid frigiderul. Nici nu mai trebuie să menționez că am și scos becul de la frigider, să nu mă vadă poliția alimentară.

“Nu mai mânca roșii din Almeria că sunt crescute în solar tot anul și consuma toată apa din zonă!”

“Nu mai mânca avocado din America de Sud că …” și aici completați voi că lista e prea lungă.

“Nu mai mânca vită că emite metan și omoară planeta!”

“Nu mai mânca lăcuste că …” Nu, nu, nimeni nu a spus nu mai mânca lăcuste, greșeala mea, m-am lăsat dus de val.

Ați observat că în afară de insecte, orice vrem să mâncăm face rău la planetă?!

Iar cum mâncarea este esențială ca să existăm, asta înseamnă că simpla noastră existență dăunează planetei?

Este foarte interesant cum alte comportamente umane, alte cheltuieli și alegeri nu fac obiectul criticii.

Spre exemplu, nu este o problemă să cumperi copilului așa-zise jucării din bucăți de plastic rectangulare superpozabile, produse la mii de kilometri distanță.

La restaurant nu îi stă nimănui în gât apa minerală îmbuteliată la mii de kilometri distanță.

De multe ori însă, ca reproșul să fie imparabil, nu iți este adresat ție direct, ci se plânge de mila altora: “Vai, dar ce distrugere de ecosistem în Almeria, cu marea aceea de plastic de la sere și solarii. Oamenii ăia săracii au rămas fară apă, fiindcă este pompată toată să irige culturile de roșii și ardei care se vând apoi aici în supermarket”.

Mă-nțelegi, tu ești o persoană bună, poate un pic ignorantă și naivă, dar gândește-te la oamenii ăia, trebuie să-i salvăm.

Mai slăbiți-mă:

Să încetăm să intervenim în viața celorlalți. Să lăsăm oamenii să trăiască cum vor și din ce vor. Este exclusiv decizia lor.

Nu putem să ne arogăm dreptul de a salva pe cineva cu forța, contra voinței lor. Nimeni nu poate decide pentru celălalt.

Nimeni nu are statura morală de a da lecții de viață altora.

Dacă nu iți convine cum se cultivă roșiile în Almeria, singura decizie care iți aparține este să nu le mai cumperi.